Monica Niculescu a urcat șase locuri, până pe 49, în clasamentul WTA la simplu, dat publicității luni, în timp ce Simona Halep se menține pe locul 5.
Monica Niculescu este, de altfel, singura jucătoare din România aflată în top 100 care urcă în clasamentul mondial. Niculescu profită astfel de parcursul bun avut la turneul WTA de la Seul, unde a ajuns până în finală, fază în care a fost învinsă în trei seturi de Lara Arruabarrena, din Spania. Niculescu, care a împlinit 29 de în ziua finalei de la Seul, duminică, și-a asigurat 43.000 de dolari și 280 WTA și a urcat șase locuri în clasamentul WTA, până pe 49, cu 1.170 de puncte.
Irina Begu, în schimb, a fost eliminată în optimile turneului de la Seul din postura de deținătoare a trofeului, astfel că a pierdut 250 de puncte în clasament și a coborât trei poziții, până pe 26. Simona Halep, care nu a mai participat la vreun turneu de la US Open, se menține pe locul 5, în timp ce Sorana Cîrstea își păstrează de asemenea poziția 85.
În top 10 nu au avut loc modificări, astfel că ierarhia la simplu arată în felul următor:
1 (1). Angelique Kerber (Germania) 8.730 de puncte 2 (2). Serena Williams (SUA) 7.050 3 (3). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 5.830 4 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.530 5 (5). Simona Halep 4.742 6 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 4.425 7 (7). Venus Williams (SUA) 3.815 8 (8). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.330 9 (9). Madison Keys (SUA) 3.287 10 (10). Svetlana Kuznețova (Rusia) 3.250 ………………………………………………………….. 26 (23). Irina Begu 1.585 49 (55). Monica Niculescu 1.170 85 (85). Sorana Cîrstea 775 120 (117). Ana Bogdan 531 117 (135). Patricia Țig 536 202 (201). Andreea Mitu 263 242 (250). Alexandra Cadanțu 204 249 (245). Alexandra Dulgheru 198 260 (287). Irina Bara 189 261 (246). Cristina Dinu 188 290 (292). Nicoleta Dascălu 156 etc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER